Acum nici eu nu cred ca toti au fost patrioti...insa istoria scrisa ...zice ca asa este...
Au murit pentru o Românie frumoasă !!! A meritat oare ???!!!
Motto:
„Între noi să fie numai adevărul”
(Johann Wolfgang Goethe)
Sute de mii de români, de toate generaţiile şi de toate profesiile, de la miniştri la muncitori, de la ofiţeri şi medici la plugari şi preoţi, bătrâni şi copii, femei şi bărbaţi, au fost ucişi fără cruţare şi fără discernământ. Numai pentru faptul că erau altfel. Incoruptibili. Fermi. Profesionişti. Cum sunt „stăpânii” României de azi? Coruptibili, obedienţi,
> trădători, agramaţi şi stupizi.
Industriaşul Dumitru Mociorniţă (1885-1953), s-a ridicat din praful sărăciei pentru a deveni un investitor strategic. La şcoala primară era în ultima bancă pentru că nu avea papuci în picioare. Într-un final a ajuns să facă pantofi pentru o ţară întreagă. Dumitru Mociorinţă a refuzat emigrarea deşi ar fi putut să plece din ţară. A refuzat să plece din ţara lui, decizie pe care a luat-o şi fiul său, Ion Mociorniţă. Au murit împreună la Sighet. Victor Ponta pleaca la Miami, în concediu, în timp ce România se duce de râpă, se dezintegrează economic şi social!
Este o diferenţă de atitudine notabilă! A ceea ce am pierdut omorându-ne elitele reale şi a ceea ce avem astăzi, o adunătură trădătoare de insuficienţi politic. Ceea ce îmi propun în acest material este să pun în oglindă un chip din trecutul apropiat, torturat şi ucis în închisorile deschise de părinţii şi bunicii celor care astăzi se dau democraţi, europeni, monarhişti etc., alături de personaje actuale ale politicii româneşti, dar şi ale lumii culturale, obediente politic.
Să ne gândim la eroii noştri care au murit pentru ca România să rămână frumoasă. Exemplul fermităţii lor, al sacrificiului lor, trebuie să ne fie îndemn şi speranţă, şi nu cotcodăcelile agramate ale unuia ca Mircea Duşa sau Remus Pricopie sau coabitările de tip PCR, făcute pentru amăgirea noastră.
Asadar, Dumitru Mociorniţă născut sărac, a făcut Liceul economic Kreţulescu din Bucureşti şi este remarcat de I.I.C. Brătianu la examenul de bacalaureat şi îi oferă o bursă tânărului Mociorniţă pentru Şcoala Superioară de Comerţ din Bucureşti iar apoi pentru Şcoala Superioară de Industrie din Paris. După absolvire, Mociorniţă lucrează ca reprezentant al unei firme din Hamburg iar apoi se întoarce în România, unde a lucrat cu industriaşul Grigore Alexandrescu. În anul 1923 a înfiinţat fabrica de încălţăminte Mociorniţă, pe un teren viran la marginea Bucureştilor, pe baza unui împrumut de 30 milioane lei şi cu utilaje aduse în leasing din Germania şi Martea Britanie. Astăzi cine să te remarce la bacalaureat? Agramatul Remus Pricop, Crin Antonescu absentul sau plagiatorul Ponta?
Mircea Cancicov a reuşit să ridice economia ţării în anul 1938.
Să ne gândim la Mircea Cancicov (1884-1959). Desigur, un nume uitat, poate bagatelizat de cadavrele politice de azi. Cancicov este acela care, fiind ministru de Finanţe al României între anii 1936 şi 1939, a reuşit să ridice economia ţării în anul 1938, an care este considerat şi azi un etalon de dezvoltare. A murit în anul 1959, în temniţa de la
Râmnicu Sărat, unde „guverna” torţionarul Vişinescu. In vremurile noastre, Ioana Petrescu, promovata de catre infractorul Nastase Adrian pe relatii de prietenie cu tatal acesteia si de vecinatate la Cornu! A se vedea gafele fantastice comise impreuna cu iresponsabilul vessel Ponta!
Sau cazul Mihail Romniceanu, profesor la Facultatea de Drept din Bucureşti şi administrator al Băncii Naţioanle. Din această ultimă poziţie ocupată timp de un an, 1945-1946, el a fost acela care a reuşit să emită în anul 1945 emisiunea nespus de mare de monede de aur (vestiţii „cocoşei”) ca un subterfugiu, să nu ne ia ruşii tot aurul din rezerva naţională. În timp ce ruşii ne jefuiau de tot ce puteau, la proces, Mircea Romniceanu a trebuit să dovedească lipsa jafului economic în relaţia cu Germania nazistă. M. Romniceanu a declarat, în faţa
instanţei de judecată, între altele, că acordul economic cu Germania conţinea „maximum ce se putea obţine în acele timpuri de presiune germană”. Mai declară că, în urma acestui acord, s-au adus din Germania trei vagoane de
aur, iar în urma unui nou acord din decembrie 1943 s-au mai adus 14.000 kg aur. De asemenea, s-a mai adus o altă cantitate de aur, echivalentul a circa 25 milioane franci elveţieni. Mai precizează că “Mareşalul a dat ordin să se limiteze penetrarea capitalului străin în industrie şi viaţa economică, iar dacă limitele stabilite s-au depăşit, să fie restituite”.
Gândiţi-vă în acest timp la mizeria politică de tip Şova, care, după ce a furat prin contractul fraudulos cu Bechtel, acum se face că nu-l mai găseşte, pentru a se salva pe el şi pe Adrian Năstase! Apoi încercaţi să asociaţi personalităţile interbelice, chipurile lor, cu fizionomiile actualilor miniştri de Justiţie, de Finanţe, de la Kovesi, Morar, Florin Georgescu la Varujan Vosganian, care visează retehnologizarea unei industrii care nu mai există!
Iuliu Maniu, de trei ori prim-ministru al României Iuliu Maniu (1873-1949), care a fost printre altele şi membru de onoare al Academiei Române din anul 1919, s-a opus instalării guvernului Petru Groza. A fost deputat de Transilvania la Budapesta înainte de 1918, preşedinte al PNŢ-ului şi de trei ori prim-ministru al României. Moare la Sighet în anul 195 pentru convingerile lui democratice.
Nu demult, infractorul Adrian Năstase a fost asemuit lui Iuliu Maniu, considerându-se că ar fi fost închis pe „nedrept”, imagine construită forţat şi vulgar. Deosebirea dintre ei, dincolo de competenţe intelectuale şi politice, este mai ales în temei juridic: în timp de Iuliu Maniu a fost închis şi a murit pentru convingerile lui democratice, Adrian Năstase a fost închis din culpă penală. A furat, a minţit, a profitat de putere în serviciu personal.
Constantin I.C. Brătianu 1886-1950) a fost închis la 84 de ani şi deţinut fără nici un fel de judecată. şi dus într-un loc necunoscut. Astăzi, infractorii politici ai României, dacă nu mimează sinuciderea ca eşec, se îmbolnăvesc spontan în duba care-i duce la închisoare; se folosesc de zeci de apeluri şi recursuri, doar pentru a amâna pedeapsa cât mai mult. Părinţii lor şi chiar mulţi dintre ei nu au arătat în trecut nici un fel de indulgenţă pentru alţii, mai valoroşi, mai capabili, incoruptibili.
Radu Portocală 1888-1952), specialist în drept financiar avocat, deputat, specialist în finanţe maritime, ministru şi om politic liberal, primar al Brăilei şi specialist în drept financiar. A participat la campaniile din 1913 şi 1916-1919. Mai mult, i-a apărat în justiţie pe toţi evreii care l-au solicitat refuzândnorice onorariu. A învederat public absurditatea teoriei rasiale demonstrând lipsa ei de fundament biologic, socialn şi moral. Cu toate acestea a fost arestat în 1948 şi moare la Sighet în anul 1950. Radu Portocală a administrat flota românească, cu precădere cea fluvială, în timp ce altul a vândut-o la fier vechi. Poate fi el asemuit cu un Berceanu, Videanu, Băsescu?
Anton Golopenţia (1909-1951) fost o personalitate ştiinţifică complexă, licenţiat în drept şi filozofie, cu doctorat obţinut în Germania. A fost unul dintre fondatorii şcolii româneşti de geopolitică şi a colaborat cu Dimitrie Gusti la elaborarea de studii de sociologie. A fost o personalitate ştiinţifică complexă, licenţiat în drept şi filozofie, cu doctorat obţinut în Germania, prin munca lui, şi nu trimis de PCR ca dl. Pleşu. În opinia lui Golopenţia, „geopolitica este ştiinţa care studiază potenţialul statelor şi dinamica schimbării mediului geopolitic. Geopolitica trebuie să fie un fel de meteorologie politică”. O înţelege oare ceva dl. Fota din această poveste?!
Tancred Constantinescu (1878-1951-Sighet), matematician remarcabil, a fost unul dintre fondatorii şi susţinătorii (şi financiar) ai revistei „Gazeta Matematică”. A avut contribuţii notabile, inovatoare în matematică precum: „Asupra arcelor de parabolă şi arcelor de cerc” (1899) şi „Câteva proprietăţi ale normalelor de parabolă” (1895). Matematicianul Tancred Constantinescu a fost şi director general al CFR, publicând şi lucrarea „Organizarea şi exploatarea căilor ferate” (1927). Poate fi el comparat cu negustorul de fier vechi Gruia sau penalul Fenechiu?!
Fortunat Boros, secui născut în Zetea din Harghita în anul 1895, moare la Capul Midia, în anul 1953. A fost un scriitor maghiar renumit în perioada lui, dar şi călugăr franciscan, martir al credinţei. La polul opus se află falsul dizident maghiar Sütő András (n. în 1927 la Cămăraş-Cluj – d. în 2006 la Budapesta), şi el scriitor, dar şi fost membru al Marii Adunări Naţionale între anii 1965 şi 1977 şi vicepreşedintele Asociaţiei Scriitorilor din România
> între anii 1974 şi 1982. În perioada anilor 1980 – 1989, scrierile lui au apărut exclusiv în străinătate, deşi el a continuat să rămână redactor-şef al publicaţiei culturale maghiare „Új Élet” („Viaţă Nouă”), editată de Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste de la Târgu Mureş, aşadar, nici vorbă de marginalizare. În această perioadă a fost urmărit permanent de Securitate deşi a petrecut perioade îndelungate retras la vila sa de vacanţă din munţii de lângă Gheorghieni-Harghita, aceasta apropo de cum se petrecea„dizidenţa” în România! În martie 1990 a fost una din victimele violenţelor interetnice de la Târgu Mureş, ocazie cu care a fost bătut, pierzându-şi un ochi. După perioada de spitalizare (la Bucureşti, Budapesta şi în SUA) s-a stabilit în Ungaria, unde şi-a petrecut ultima parte a vieţii.
Cât despre dizidenţa duplicitară a lui Sütő András, o putem vedea şi în textele de adeziune faţă de regimul comunist:
„(…) Trăsăturile chipului drag al tovarăşului Gheorghe Gheorgiu-Dej sunt acum în memoria poporului, pentru de-a pururi. (…) Cuvintele sale reprezintă ideile a milioane de oameni, lumina acestor cuvinte iradiază strălucirea patriei
socialiste iar una dintre frazele răspunsului sună astfel: ne vom consacra toată puterea de muncă, pasiunea şi
energia creatoare luptei pentru înfăptuirea neabătută a politicii partidului şi pentru prosperitatea Republicii Populare
Române, pentru slujirea intereselor poporului, după minunantul exemplu dat întotdeauna de dumneavoastră
(…)” (Sütő András, „Amintiri nepieritoare”, „Gazeta Literară”, anul XII, nr.13, 25 martie 1965, p.3).
Gheorghe Manu (1903-1961) a fost un intelectual cu o vastă cultură ştiinţifică şi umanistă, unul dintre marii noştri fizicieni. Cercetările sale asupra absorbţiei radiaţiei alfa în materie întreprinse la Institut du Radium cuprind determinări experimentale precise şi interpretarea lor teoretică în cadrul modelelor existente. A publicat rezultatele sale în „Comptes rendus de l’Academie des Sciences” (1932-1933) iar teza de doctorat „Cercetări asupra absorbţiei razelor alfa” a fost publicată în „Annales de physique” (1944). Era, în vremea aceea, cea mai completă investigaţie a interacţiei radiaţiei alfa cu materia, ea însăşi un subiect nou şi actual, şi a fost citată extensiv. Gheorghe Manu a fost un intelectual cu o vastă cultură ştiinţifică şi umanistă. A ţinut adevărate cursuri clandestine pentru codeţinuţi : matematică, fizică, filozofie, istorie, geografie, literatură, drept, limbi străine. Talentul şi inventivitatea sa au produs metode originale de comunicare în temniţă. Ca texte scrise cu vârful acului pe tăbliţele de săpun sau mesaje Morse codificate prin noduri pe un fir de aţă. I s-a cerut să participe la „reeducarea de la Aiud” şi să semneze o declaraţie de desolidarizare. A rămas demn şi dârz, nu a făcut nici un compromis. Ca pedeapsă, grav bolnav fiind, i-a fost refuzat ajutorul medical şi a urmat sfârşitul. Putem oare asocia această personalitate puternică şi demnă cu ductilul Adrian Nastase, care s-a apucat să scrie lucrări „ştiinţifice” la închisoare pentru a i se micşora detenţia, pe care o merita de zeci de ori sporită pentru faptele sale, în timp ce cursurile lui Gheorghe Manu erau clandestine, fără ştirea paznicilor închisorii!?
Dr. Gheorghe Plăcinţeanu
Medicul Gheorghe Plăcinţeanu este un alt caz. Deoarece a avut o scurtă relaţie cu una dintre fiicele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, absolut nevinovată, amândoi erau tineri, Dej a vrut să scape de el. Şi atunci i s-a pus în spate un dosar de complicitate la speculă, pentru vinderea a 50 de perechi de ciorapi de nylon! Nu este stupid, când acum nepoţii ideologici ai lui Dej jefuiesc România de-a dreptul într-o asemenea măsură încât dosarele lor au denumiri groteşti: Caltaboşul, Ţigareta, Transformatorul, Valiza etc. Însă Dej nu s-a oprit aici. I-a înscenat şi un dosar pentru „uneltire contra ordinii publice”, unde Plăcinţeanu a primit zece ani de muncă silnică. Alături de el va intra şi unchiul său pensionar, Ion Plăcinţeanu, pentru simplul motiv că obţinuse doctoratul în medicină în Germania şi astfel a fost considerat filo-german!
Păi, declaraţiile unuia ca Tökes şi tăcerea unora ca Ponta şi Băsescu, cu privire la situaţia din Transilvania, nu
sunt oare o „uneltire contra ordinii publice”? Şi revenind la doctorate, în timp ce bietul Ion Plăcinţeanu a fost închis din cauza unui doctorat susţinut în Germania, prin munca şi inteligenţa lui, Victor Ponta, cu doctoratul plagiat din munca altora, nu păţeşte nimic!
Gheorghe Grigorovici fost un social democrat bucovinean militant pentru unitatea naţional-politică a României şi pentru proges social Să ne amitim şi de câţiva social-democraţi reali, care au fost pedepsiţi pentru că au luptat pentru realizarea României unite la 1918, pe când social-democraţii de azi distrug România creată la 1918! Gheorghe Grigorovici a fost unul dintre ei. S-a născut în 1871 pentru a muri în anul 1951 în închisoarea Văcăreşti. Grigorovici a fost un social-democrat bucovinean militant pentru unitatea naţional-politică a României şi pentru progres social. A fost deputat în Parlamentul de la Viena şi în Parlamentul de la Bucureşti. A fost membru fondator în 1927 şi preşedinte (1936-1938) al PSDR. Apoi Josif Jumanca (1893-1949), membru al PSD din Transilvania, deputat în Parlamentul României. Jumanca a afirmat că „social-democraţii români sunt adepţi ai dreptăţii sociale, dar în primul rând îşi doresc un stat naţional întregit după realizarea căruia vor urmări şi reforme democratice largi”.
Aurel Aldea (1887-1919), generalul care a făcut toate războaiele legate de România în secolul XX: (campania din Bulgaria) 1913, (Primul Război Mondial) 1916-1919, (al Doilea Război Mondial) 1941-1945. A fost arestat la 27 mai 1946 sub acuzaţia de „complotare întru distrugerea unităţii statului român”, ca membru organizator al Mişcării Naţionale de Rezistenţă. Moare la 17 octombrie 1949. Dar atitudinea lui Tökes şi complicitatea prin tăcere şi non
combat a politicienilor români faţă de „protectoratul” extern cerut de unguri pentru Transilvania nu sunt un grosolan complot întru distrugerea unităţii statului român?!
Mă întreb adeseori, cum ar fi arătat România astăzi dacă toţi aceşti români ar fi continuat să trăiască? Şi alături de ei, sutele de mii de români evacuaţi din viaţa lor pentru motivul de a fi fost altfel, profesionişti cu adevărat, decişi în hotărârile lor, dârzi în conduita lor. Credeţi că unii ca Ponta şi Boc ar mai fi fost prim-miniştri ai unui guvern sau un Crin Antonescu ar fi fost promovat lider PNL de un Dinu Brătianu?! Cum s-ar fi uitat un Gheorghe Manu la unul ca Patapievici sau un Mircea Vulcănescu la unul ca Liiceanu sau Anton Golopenţia la unul ca Pleşu? Ar mai fi fost în funcţia de ministru al Sănătăţii unul ca Eugen Nicolăescu în condiţiile în care un titan ca Ion Cantacuzino s-ar fi uitat la el? Sau Vasile Voiculescu, medic înainte de a fi fost un mare poet, ucis şi el în temniţele comuniste, în vreme ce Nicolăescu silabisea alfabetul la şcoală!? Sau miile de ofiţeri patrioţi, cu studii doctorale cu profil militar în Franţa, Belgia sau Germania, dar şi Italia, ar fi ascultat de unul ca Duşa?! Ar fi acceptat ei oare ca România să fie umilită şi ameninţată de o adunătură de maghiari comunişti?
Este foarte clar, dacă tregem linie, între cei de atunci şi cei de azi, descoperim că avem un mare deficit de valori şi
profesionişti la nivel decizional. Problema de astăzi, spre deosebire de trecut, nu este că nu am avea continuitate în valori reale, ci faptul că aceste valori sunt marginalizate şi împinse spre emigrare. De ce? Din acelaşi motiv de fermitate, atitudine dârză, incoruptibilitate, profesionalism. România a ajuns să fie tolerantă cu criminalii, cu aceia care o ucid în fiecare zi şi să fie ingrată cu valorile.
